Bărbatul la 40 de ani (Fragment din volumul în lucru, cu acelaşi titlu)

Când simţi că te cam lasă puterile, pe la 40 de ani, te legi de amănunte. Un pix care nu scrie, o ţigară în care găseşti un ciot de tutun, un autobuz care vine ori prea devreme, ori prea târziu, un semafor care nu-şi schimbă culoarea când vrei tu, un taxi care nu vine la timp, o brichetă care nu se mai aprinde exact când ai nevoie de foc, un copil de ţigan care cerşeşte tocmai când nu ai moneda devalorizată a României în buzunar – o gaşcă de enervante detalii.

Când îmbătrâneşti, cam pe la 40 de ani, te apucă o poftă nebună să cumperi un teren, să faci o casă impunătoare, să investeşti în afaceri, să devii cât mai cunoscut în mediul în care te-ai învârtit până atunci, să-ţi iei maşină ori şofer la maşină, să muţi traiectoriile râurilor, să construieşti munţi (dacă în curte nu ai unul de-a gata), să te deranjeze faptul că un bătrân cu barbă şi-a sprijinit bicicleta de gardul grădinii tale – „vox populi, vox Dei”.

Ai ajuns şi tu la 40 de ani – asişti neputincios la închiderea şantierelor tale din Albania, „lupii tineri” din politică vin semeţi, cu pas românesc mândru şi cutezător şi te trec pe linie moartă, te retragi, faci trei firme în trei ţări europene şi una şi-n ţara ta, ca să nu uiţi de unde-i plecat, ambasadorul român în Maroc moare, şeicul renunţă la serviciile tale, apartamentul din Piaţa Romană ajunge la rude, moneda europeană trece pragul psihologic, îţi iei românii din străinătate, acte, ambasade, şpăgi, căcaturi, vor lua şomaj în România, unul din muncitori îţi întinde o sticlă de vin scump, „dom’ patron, luaţi asta de la mine vă rog că tare mult ne-aţi ajutat”, urcă în autocar, stai sub cerul senin al Madridului, pachetul de ţigări e gol, „greşeală”, îţi răspunde un prieten la telefon, te întorci cu avionul – şi culmea! când tu ai 40 de ani acesta nu mai vrea să se prăbuşească.

Aşa că atunci când ai 40 de ani strigi în gura mare câte fete frumoase ai posedat, povesteşti unor dobitoci sub 40 cum te-ai culcat cu nevasta nu ştiu cui, minţi despre cum ai vizitat o groază de ţări străine (după ce ţi-ai pierdut o groază de nopţi pe internet), te dai în stambă cu pozele aparatului foto digital şi-ţi faci un blog în care apari ca un erou al epocii, urli ca apucatul în metrou pe motiv că unor tipi de la pază li s-a părut suspectă geanta ta, stai ca momâia lângă nişte indivizi ce-şi bat joc de tine – simplă trecere dintr-o zi în alta.

5. 40 de ani e o frontieră pe care bărbaţii sud-est-ului Europei o trec într-o veselie, ca şi cum ar trece dintr-un coş de gunoi într-un film de groază – faci un accident cu maşina, plăteşti o curvă de-o noapte, impresionezi clienţii unui mic magazin cumpărând 24 de cutii de bere, nu una, o măsea netratată ţi se sparge în timp ce-ţi mănânci pulpa de pui – biletele pentru stadion au rămas în ploaia după-amiezii.

6. 40 de ani nu e o vârstă la care să intri lejer în viaţa altuia – aştepţi să te prezinte cineva, să spună câteva cuvinte despre tine, să nu fii întrebat pe cine ai înmormântat în ultima vreme ci tot felul de aberaţii superioare cum ar fi: „La carte lucraţi acum?”, te întorci la tren, devii frapant ca verigă între posesorii însemnelor moderne şi ţăranul perfect controlat de propria identitate, cazi în somn ca-ntr-o apă iar cercurile concentrice îţi veghează alunecarea spre interiorul tău (cel mai de temut prieten), nu trece mult, iese soarele, apuci zdravăn cele două genţi şi cobori în oraşul incapabil de satul ce-a fost cândva – azi nu vei face nimic benefic pentru planetă.