„Iezistă o ixplicaţe”

Se pare că unul din marii noştri critici literari contemporani a făcut o pasiune ciudăţică pentru un confrate mai tânăr de la Cluj. Se spune că cei doi s-au întâlnit anul trecut la mare (Marea Neagră, n.n.) unde au pus la cale una din două: 1) ori criticul şi-a menţinut debordanta poziţie (cea în care îl făcea cu ou şi cu oţet pe mai junele autor), ori 2) au pus de-o tainică înţelegere, respectiv, ilustrul îl beşteleşte în continuare pe mai puţin ilustrul, reclama, chiar negativă fiind, totuşi, reclamă
numindu-se.
Dincolo de aversiunea (sau afecţiunea?) etalată de distinsul malaxor de valori din Bucureşti, se întinde o listuţă de autori care provoacă insomnii nobilului stindard critic român: Aurel Udeanu, Daniel Săuca, Gelu Bogdan Marinescu şi, cu voia Dânsului, subsemnatul. Asta doar din ce ştiu eu.
Curios devine faptul că Flavius Lucăcel, despre care este vorba aici, a apărut a doua oară la rubrica „Pe alături” din „Ziarul financiar”, ceea ce ar trebui să-i dea o aură de inegalabil mister. Nonconformistului autor – am putea noi, (cei omişi de la a doua venire a explozivului critic), să-i punem o pancartă la gât şi să-l trimitem să păzească treptele „României literare”, pre carele picioarele unui Nicolae Manolescu (entitate din ce în ce mai ceţoasă) le calcă rareori şi aproape în derâdere? N-avem cum. Numai de facem o fundaţie care să-i sponsorizeze magicul efort.
Dragii mei, acestea fiind spuse, mai „iezistă o ixplicaţe”: lăsat de izbelişte printr-o Românie de rahat (vorba lui Patapievici, pre carele l-a şi „lansat” anul trecut la Târgul de carte „Gaudeamus” de la Bucureşti), incomensurabilul nostru controlor de puls valoric al scriitorilor (noştri, desigur), devine din ce în ce mai singur. Şi-atunci, disperat, obişnuit cu faimoasa audienţă de prin ’68-’70, când se îmbârligau fastuoase ape literare pe la aceeaşi „Românie literară”, dă dovadă, în zilele noastre, de o interesantă „autodepăşire”: ne freacă la melodie pe noi, ultimii amărâţi ce n-au cerşit încă bani de la USR.
Mai că-mi vine să-l alătur unui alt ilustru contremporan de la „Euphorion” (revistă de cultură din Sibiu), care se „autodepăşea” cu sârguinţă pe vremea când filmam condiţiile precare ale sediului lor. Iustin Panţa (Dumnezeu să-l odihnească în pace!) a murit între timp. Dumitru Chioaru e şeful guvernului „Euphorion”, aşa cum voia de multă vreme. Dumitru Chioaru s-a „autodepăşit”. Alex Ştefănescu de ce nu?
Şi cum să nu fie posibilă această alăturare? Unul a scăpat de Nicolae Manolescu, celălalt de Iustin Panţa.