şi ce îmi recomanzi să fac acum?
copii bastarzi?
câtă vreme nimeni
(nici chiar eu)
nu ştie cu exactitate
cine suntem
şi nici pe nume nu ne mai strigăm
de-o bună bucată de vreme încoace
spune-mi,
cum aş putea să arunc în apele acestea tulburi
o momeală adevărată
şi vie pe deasupra?
să dea peştişorul de aur din aripă
şi să sară din apă
să mă trezesc dis-de-dimineaţă
nu prinţesă
nici lac plin cu vodcă
nici măcar un motan castrat inutil
ci doar oglinda murdară
în care ne-am privit
pentru ultima oară
când ne îndepărtam părul
de prisos
împreună
Pe alocuri clişeistic însă un text ok, cel puţin nu bate câmpii cu graţie.
Mi-a plăcut rotunjimea deşi nota din final mi s-a părut forţată.
Una peste alta, încă o scriitură reuşită Margo! Serios, tu când pleci la pescuit?
Andu
Mie mi-a plăcut dinamica scrisului ideea de aici chiar nu mă interesează şi nu o mai urmăresc demult printre versuri nici aici şi nici aiurea.
Dar m-ai surprins cu atitudinea ta care parcă anticipează ceva inefabil şi m-ai pus pe gânduri fără să vreau. De aceea, nu pentru neapărat ceva nemaipomenit în poemul tău Margo îţi dau şi îmi asum un vot maxim.
Scuze, votul.