deşi în drum nevăzutul, necunoscutul, întunericul…

gata cu toată frământarea şi tragedia
măcar câteva ore din zi să fie linişte
fără nici un gând spre noaptea străină unde
m-aşteaptă sărutul întunericului, până atunci
vreau lumină dar repet tot felul de morţi mici
mă rup de tine, ultima mea dragoste şi parcă singura adevărată
şi iată-mă trăgând de leşul meu prăbuşit în cimitirul depresiilor
respiraţia artificială
furia
pumnii şi loviturile-n coaste
abia apoi primele fire de aer

viaţa întinde mâna spre mine cu precauţie
ca spre o ceaţă firavă

*

adi mă invită la o cafea, îmi spune
că ar fi timpul să-mi las mâna în mâna lui, semănăm
suntem ciudaţii oraşului mereu îmbătaţi de ploi, fotografii oricărei hârjoane de fluturi
nu mi-am găsit timp dar mâine, prietene, mâine
mâine mă vor da dispărută, mă vor acuza de indisciplină
eu am să ascult ploaia, maşinile şi glasul tău
în acest timp vom renunţa să exersăm autocontrolul
să ne cenzurăm fosforescenţa care ne face sufletele străvezii şi uşoare
cât de fragile suflete, rafinate la temperatura unor idealuri pe care nu se poate pune mâna
şi totuşi înaintăm spre ele înaintăm spre ele înaintăm spre ele
deşi în drum nevăzutul necunoscutul întunericul
la fel ca în adolescenţa noastră bântuită de umbre şi străluciri

iată, aveţi toate ferestrele deschise spre lume, auzeam
colega mea de cameră hohotea
ferestrele căminului dădeau spre cimitirul eroilor
uneori coboram acolo cu erika, tu cântai la chitară
cădeau stele, treceau beţivi, cred că adormiţii ar fi bătut ritmurile-n gamele
s-ar fi trezit pentru-un barbut – miza, tot felul de tinichele semnificând gloria
cam aşa gândea erika, râzând să îmblânzească priveliştea
spre acele şiruri de cruci şi morţi fragede
ah, uram deja praful de puşcă şi sârma ghimpată, iată viaţa
ucisă din calcul şi amintirea ei aplaudată la ceremonii

cântă-mi despre libertate şi paradisul pierdut, adi, şopteam
erika se legăna într-un blues aproximativ
refuzam sticla de vin, râdea
hai, laura, viaţa e scurtă şi afurisită
cade noaptea şi se trage cortina
dar până atunci vom suporta invazia armatelor de pretutindeni
ne vor adulmeca subsuorile verifica incisivii
apoi exerciţiile de aplecare a spinării
poziţia ideală pentru aplicatorii corecţiilor
şi toate acestea s-au întâmplat cu adevărat

ea ştia de pe atunci, când trebuia să o târâi
pe scări până la camera noastră de la 4
(mobilă sumară, cărţi şi adolescenţă idealistă)
mi-e cald, striga mai târziu
şi-şi dezvelea sânii în faţa ferestrei deschise

câtă cuminţenie şi nebunie deodată
privea din noi spre lume

n-am vindecat-o nici noi de erori, de căderi
de aceea
umblăm cu tristeţea de gât, o ironizăm, o punem să sară-ntru-un picior
şi ea sare,
o aruncăm sub roţile tuturor dihăniilor secolului prezent şi trecut
ea se culcă, supusă ca umbra sub picioarele elefanţilor
se ridica apoi şi
ne ia în braţe fidelă

cu toate acestea nu-i dau toată inima mea
jumătate va înflori mâine, floare miraculoasă
care ştie că-orice apus creşte
geana tremurătoare a unui alt răsărit