Asfaltul peronului era încă umed, plouase până după lăsarea serii, dar acum toate umbrelele erau strânse. După anunţul din difuzoare, lumea pestriţă din gară ocupă peronul de la linia a doua unde urma să sosească trenul de Bucureşti.
- Poate când te intorci vom călători tot împreună, mi-a făcut plăcere să discutăm. Îţi doresc şedere plăcută la bunici şi noapte bună!
- Ar fi frumos, mulţumesc pentru urări! îi răspunse Radu fetei blonde cu ochi mari cu care se întreţinuse pe tren timp de aproape patru ore.
Nu era aşteptat de nimeni în gară, aşa că putea să meargă mai încet şi s-o admire pe Oana cum, înconjurată de prietenii gălagioşi, se îndrepta spre parcare. Acum observase cât este de înaltă, că avea părul foarte lung şi că blugii îi stateau foarte bine. Nu avea bagaje voluminoase: o geantă pe umăr şi chitara pe care i le ducea acum unul dintre tinerii care o aşteptase. Da, negreşit era foarte frumoasă, isteaţă şi amuzantă. Nu-şi explica cum de-a putut fi atât de neinspirat, de emoţionat, încât n-a fost în stare să-i ceară numărul de telefon sau adresa de mail. Acum era mult prea târziu, maşinile plecaseră din parcare de ceva timp, dar mai avea o şansă s-o întâlnească în gară la înapoiere. Noaptea era destul de frig afară, îşi strânse geaca la gât şi se urcă în taxi. Nu şi-o putea scoate din minte pe Oana, se gândea ca după concert să se ducă mai devreme în gară şi, dacă va face şi ea acelaşi lucru, se vor putea întâlni mai uşor. Ar fi trebuit s-o invite la concert, dar s-a temut să nu pară un infatuat.
- Alo, am aflat târziu că vii acasă, n-am mai ajuns în gară şi vreau să mă revanşez.
- Am o răceală care nu-mi mai trece, am venit de gura mamei să fac un control medical, deci nu ai cum să te revanşezi destrăbălată mică ce eşti!
- Fii atentă, te invit diseară la o lecţie de pian, ce zici? Concertează Radu Sava, de la noi, e plin de talent, tânăr şi foarte frumos, am văzut afişul.
- Aproape m-ai convins, îi răspunse Oana celei mai bune prietene. La ce oră vii să mă iei?
„Concertul a fost o adevărată lecţie de pian. Radu Sava are lirism, aplomb, o stăpânire impecabilă a tehnicii, spirit improvizatoric şi o prezenţă scenică fermecătoare. Ne dorim mereu astfel de clipe de sonorităţi extraterestre.”- avea să se scrie într-o cronică din ziarul local a doua zi.
– Îţi mulţumesc din suflet Melania, concertul a fost un vis! îi mărturisi Oana în timp ce se îndreptau spre casă. Am să-ţi spun un secret: cu Radu am venit ieri pe tren, nu-l ştiam, când l-am văzut pe scenă am amuţit. Nu ştiu dacă are pe cineva, dar am simţit că mă place, toată noaptea m-am gândit la el.
- De ce n-ai mers să-l feliciţi? Dacă te invita la o plimbare în doi? întrebă Melania curioasă.
- Nu ştiu, n-am avut puterea, mi se pare un tip preţios şi sofisticat, poate ne vom întâlni cu altă ocazie.
* * *
Totul începuse cu o simplă răceală rebelă, care în urma unei radiografii s-a dovedit a fi ceva mult mai grav: cardiopatie dilatativă (o inimă foarte mărită care avea nevoie urgentă de transplant). Familia Oanei era disperată, tatăl era în pragul de a face o cădere nervoasă, erau pe punctul de a pierde casa din cauza greutăţilor financiare. Cu o parte din bani obţinuţi de la ministerul sănătăţii şi o altă parte din donaţii sau de pe urma spectacolelor umanitare organizate de tinerii din oraş, Oana a putut fi operată la o clinică din străinătate, în stare critică chiar la cumpăna dintre ani. Transplantul a fost un succes şi, din prima zi a noului an, mulţi au început să creadă în miracole.
Medicii, la externare, i-au recomandat să se stabilească într-o zonă fără variaţii mari de temperatură, aşa că a hotărât să rămână acolo, mai ales că trebuia să facă dese controale medicale de specialitate.
Afară era agitaţie mare, toţi tinerii, şi nu numai, sărbătoreau Valentine’s Day. Se auzeau râsete, chiote, unii chiar cântau în cor. Oanei îi zbură gândul pentru o clipă la Radu şi nu era prima oară când se întâmpla acest lucru. De fiecare dată când asculta muzică de pian îşi imagina cum ar fi să concerteze el aici şi să-l mai poată vedea măcar o dată, dar nu era cu putinţă aşa ceva. Știa că visează cu ochii deschişi şi revenea repede în realitate după un oftat adânc. Poate de Crăciun, îşi spunea ea, atunci se fac daruri. Dar dacă el fusese deja şi ea nu ştia? Luă laptopul şi dădu o căutare după numele Radu Sava în ziarul local cu cel mai mare tiraj, dorea să se asigure că încă nu ajunsese aici şi mai avea o sansă să-l întâlnească, nu ar fi fost primul român care ar concerta aici.
Citi primul linck şi încremeni: „ Genialul pianist român Radu Sava a încetat din viaţă în urma unui tragic accident auto după susţinerea concertului de Crăciun… Inima pianistului român, Radu Sava a dăruit viaţa unei frumoase românce în urma unui transplant reuşit la clinica…”
