Păi să tot fie la f'o...
Dar nu neapărat ar trebui să vorbim despre campania electorală şi despre sondajele de opinie care o însoţesc. Deşi este un subiect la ordinea zilei şi deja suntem supuşi unor experimente psihice care depăşesc flagrant limita acceptabilului. Mai degrabă ar merita analizat acest fenomen, „marja de eroare”, ca făcând parte din natura profundă a existenţei umane. Pentru că din acest punct de vedere toţi suntem nişte politicieni şi sociologi mincinoşi.
Într-un exerciţiu de sinceritate şi de luciditate absolut benefic, ar trebui să recunoaştem, de exemplu, că preşedintelui României, Traian Băsescu, i se permite o marjă de eroare comportamentală. În virtutea firescului, a reacţiilor necondiţionate, necontrolate, care ţin de natura umană. Multă lume este dipusă să justifice înjurături, gesturi ciudate, care sunt făcute în anumite condiţii. Aidoma unui alt lider politic, sau unei vedete a şoubizului, ori cine ştie cărui personaj public, i se pot ierta anumite devieri comportamentale pentru că ele intră în „marja de eroare” a actului de a fi om. Şi de aici incolo vine vorba despre noi, cei mulţi şi anonimi, cei care formăm masa incertă a unor speranţe şi iluzii individuale, corul nevăzut al sclavilor care îţi cântă existenţa.
Trăim esenţial între limitele marjei de eroare. Tot ceea ce este fundamental omenesc este comprimat până la esenţă între distanţa dintre unu virgulă ceva şi doi virgulă ceva. Adică. Indiferenţa, inacţiunea faţă de tragedia unui om pe lângă care treci pe stradă este explicabilă. Intră în marja de eroare a comportamentului uman. Nu poţi fi exact om cu fiecare dintre miliardele de oameni de pe pământ, nici măcar cu sutele de mii care te înconjoară sau de a căror existenţă afli zilnic. Mai departe. Şi se întâmplă la un moment dat să renegi, să expediezi dintr-o răsuflare toate valorile fundamentale care te definesc. Ţara în care te-ai născut, rudele, prietenii. Mai mult. Principiile care ţi-au arătat de atâtea ori adevărul să-ţi devină ostile. Este normal. Intră în marja de eroare a comportamentului uman. Erai obosit. Şi se întâmplase ceva neaşteptat. Ai înjurat? Banal. Erai enervat, se încadrează perfect în marja de eroare a comportamentului uman. Ai minţit, ai rănit profund persoana pe care o iubeşti şi care te iubeşte. Nesemnificativ, probabil s-a petrecut ceva neobişnuit, ieşit din comun, exact ceea ce reprezintă procentele din marja de eroare.
Constaţi că te-ai înşelat în privinţa unui om. Atunci da! Doare. Sondajul de opinie se vădeşte a fi fost trucat. E ca şi cum ar pierde alegerile candidatul pe care ai pariat. În cazul ăsta marja de eroare nu mai are nicio importanţă. Pentru că ea nu se aplică decât în cazul propriei persoane, nu are relevanţă decât atunci când e vorba despre tine însuţi. Întocmai cum se întâmplă cu institutele care fabrică astfel de documente. Marja de eroare este pentru ele însele, pentru a le sluji intenţiile, pentru a le justifica şi pentru a le da o autoritate incontestabilă. În niciun caz, procentele acelea minuscule, însă fundamentale pentru existenţa instituţiei şi uneori pentru evoluţia unei întregi societăţi, nu sunt făcute pentru publicul larg. Nu. Au destinaţa irevocabilă şi unică a unei singure entităţi. Nu poate justifica decât o singură activitate, o singură intenţie, un singur fel de a fi. Restul, să-şi facă după calculele lor propria marjă de eroare. De unde se poate trage concluzia, exagerată dar sugestivă poate, că existenţa şi evoluţia noastră ca fiinţe umane pe această planetă se încadrează într-o marjă de eroare de trei la sută pe un colectiv statistic de şase miliarde şi ceva. Iar dacă tu, prietenul meu, ai mâncat azi un pui întreg iar eu am făcut foamea se cheamă că, statistic, azi am mâncat câte o jumătate de pui fiecare.
Cu o marjă de eroare de trei la sută?
Eu cred că marja de eroare a românilor e cam mare. Şi mai cred că e de la procesor. Statistic vorbind…. Am observat că la foarte mulţi tendinţa să vorbească despre Băsel ca despre un om. Fraţilor, Băselu’ nu e om. Adică o fi el acolo la el în matrimonial, dar pe cine interesează? Când se dă pe sticlă şi pe covoare roşii el încetează să mai fie omul-tăticul-nevestelul-jucătorul-de-popice-măncătorul-de-gem-cu-sare-şi-pasionatul-de-pescuit-în-pungă-biodegradabilă. El reprezintă o instituţie. O instituţie cu nişte fonduri considerabile şi un personal pe măsură. Banii băgaţi în fundul acestei instituţii şi pe care nu-i mai vedem ar trebui să plătească nişte servicii. De asistenţă. Asistenţa lui Băselu, preşedintele României. O mică armată de creiere mai performante ca ale lui care să îi dicteze ce să spună, când să nu spună, unde să se scobească şi unde nu. Să-l pregătească pentru tot ce se întâmplă în jurul lui astfel încât să nu fie luat pe nepregătite, iar marja lui de eroare să fie într-o zonă intangibilă şi imperceptibilă muritorilor de rând, în nici un caz în zona „ţigăncilor împuţite” sau mai ştiu eu căror gafe monumentale pe care le-a făcut.
Cât despre gafa aia, ce să zic. Nu faptul că Băselul s-a exprimat este inadmisibil, ci lipsa crasă de competenţă a celor care n-au verificat telefonul înainte să-l înapoieze. Păi voi credeţi că telefonul ăla s-ar mai fi returnat la americani? Sau, dacă s-ar fi returnat, credeţi că ar fi avut altceva în memorie în afară de „Merry Christmas”?
În fine, scuze de divagaţie. Vorbeam de marja de eroare, nu?
Auzi? Da’ peştişorii noştri cei mai bea? Statistic vorbind…
servus andrei!
nu prea stiu sa dialoghez pe internet asa ca o sa intru direct in subiect ca romanul in closet.
Personal, Traian Basescu imi inspira si frica si mila, sentimentele umane firesti in fata unui om bolnav. Pe de-o parte as vrea, desigur, sa se faca bine, sa se insanatoseasca, ceea ce ar presupune insa la a reveni la un comportament normal, adica la a pierde exact capitalul electoral reprezentat de nucleul dur al talibanilor lui. Adica asta ar insemna sa piarda alegerile. Din alt punct de vedere, daca boala este incurabila, iarasi, as vrea ca suferinta sa i se curme, adica sa piarda presedintia Romaniei.
In alta ordine de idei. Politica din Romania are un oarecare iz de boema, de poezie. Ceva in genul poemelor de mahala. Cu marinari, betivi, filfizoni si papagali gata sa isi lase toata averea la un joc de carti trucat sau in poala unei femei. Cutite infipte pe la spate, iubiri tradate, etc. Problema este ca la genul asta de literatura / politica nu ai alternativa. Drept urmare la un momendat te cam saturi, ti se sleieste. „Marja de eroare” . Te cantonezi in ea. OK. Si 3% iti poate deschide poarta catre un univers. Dar asta nu inseamna nicidecum ca restul de 97% se neantizeaza.