Andrei Moldovan

de obicei ochii mei sunt negri
ziua uneori par să fie albaştri
în fiecare dimineaţă în ei
se mai înfige câte-o rază de lumină
a plecare
spre miezul pământului
de obicei degetele tale sunt rotunde
uneori ziua sunt lungi cu unghii ascuţite şi foarte roşii
ca un fel de crimă cu premeditare
pe când dragostea mea se uită la tine
derutată îşi muşcă buzele
şi [...]

în centrul lumii
în vârtejul atâtor dispariţii
aceaşi insectă bâzâind captivă
printre rândurile unei
pagini neterminate
niciodată nu voi şti
să o strig pe nume
şi nici să o ucid
simplu
cu o lovitură de plici
pe spate
chiar dacă nu mă mai întrebi ce fac
chiar şi fără vreo legătură
cu cele de mai sus
uite!
îţi spun eu din proprie iniţiativă
fac bine mersi
din soarele amiezii
fac un pumn baban
eu [...]

prietenii mei mai norocoşi
s-au grăbit şi au ajuns mai repede
la tine, au devenit mai tineri
poate chiar mai veseli
decât mine care nu mai simt foame
când mi-e foame
şi nici sete
când mi-e sete
acum nu mai au nicio treabă
nu mai aleargă,
merg pe îndelete şi
vorbesc toţi aceeaşi limbă
nimeni nu se mai grăbeşte
nicio întâmplare
nu se mai schimbă
şi nici eu

până în cele din urmă
prezumpţia de nevinovăţie
chiar nu funcţionează
în ceea ce ne priveşte
crima fiind asumată
punctele cardinale
se retrag pentru deliberare
în buricul tău
ca să dea mâine dis-de-dimineaţă
cu subsemnatul la parchet
N-V-S-E
lumina nici nu mai clipeşte
becul ăsta e de fapt
o banală delaţiune
prezicerile tale cele mai sumbre s-au adeverit
toate până la urmă
şi deodată ne-au întunecat cerul
cu tunici mărşăluind pe catalige
mai [...]